Informaţii clienţi Comunicate presă

SCORNICEȘTI - ÎNCEP LUCRĂRILE DE EXTINDERE A SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au predat amplasamentul, iar lucrările de extindere a rețelelor de apă și canal.

Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt:
”Continuăm să modernizăm și să extindem infrastructura de apă și canalizare din orașul Scornicești, așa cum am promis.  Le vom aduce cetățenilor la poartă, rețelele de apă și canalizare și le vom îmbunătăți nivelul de trai. Rețelele de utilități sunt un factor important în atragerea de investitori și cred că, în acest fel, vom contribui și noi la dezvoltarea orașului. În Scornicești este nevoie de mult mai multe investiții, este nevoie de o viziune de dezvoltare, iar noi, Compania de Apă Olt am făcut și vom face în continuare investiții în acest oraș. Facem parte din această comunitate, iar investitiile pe care le facem azi sunt pentru confortul și siguranta de mâine, pentru Scorniceștiul de maine."

În cadrul proiectului cu finanțare europeană "Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020", Compania de Apă Olt va
face investiții de peste 27 milioane lei, în orașul Scornicești și va extinde rețeaua de alimentare cu apă cu 20,1 kilometri, iar rețeaua de canalizare cu 20,7 kilometri.

Se vor introduce rețele de apă pe străzile Giurgiului, Zambilelor, AI Cuza, Văii, Școlii, Paltinului, Peneș Curcanu, Morii, Poștașului, Brutăriei – sat Jitaru, pe strada Mărgineni- sat Mărgineni și în Mogoșești.

Rețeaua de canalizare se va extinde pe Bulevardul Muncii și pe străzile Giurgiului, Coastei, Poștașului, Morii, Peneș Curcanu, Paltinului, Școlii, Văii, Zambilelor- sat Jitaru, Teiuș, Rușciori, Piscani și Mărgineni.
Proiect co-finanţat prin Fondul de Coeziune

Contact

Str. Artileriei, nr. 2, CP 23007, Slatina, Olt