Descriere

”Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”
Proiect co-finanţat prin Fondul de Coeziune

Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu)

Programul Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu) contribuie la implementarea celei de a treia Priorităţi de Dezvoltare Naţională a Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 „Protecţia şi Îmbunătăţirea Calităţii Mediului”, luând în considerare nevoile sociale, economice şi de mediu din România pentru a obţine cel mai mare impact asupra mediului şi pentru a stimula dezvoltarea economică. Din perspectivă internaţională, se bazează pe strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă şi pe cel de-al şaselea Program de Acţiune pentru Mediu al Uniunii Europene.
S.C. COMPANIA DE APĂ OLT S.A. beneficiază de asistenţă financiară, acordată prin POS Mediu pentru perioada 2007 – 2013. Finanţarea nerambursabilă este oferită pentru implementarea Proiectului cod CCI 2007 RO 161 PR 010 “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, în baza Contractului de Finanţare nr. 89341, încheiat la data de 31.03.2009, între Ministerul Mediului și Pădurilor, prin Direcția Generală a Autorității de Management POS Mediu şi S.C. Compania de Apă Olt S.A.

Proiectul presupune investiții pentru îmbunătățirea proceselor de captare, tratare și distribuție a apei potabile și pentru colectarea și epurarea apelor uzate în zonele acoperite de operatorul regional SC Compania de Apă Olt SA, în conformitate cu Directivele Uniunii Europene în sectorul de apă și apă uzată.

Coordonatele financiare ale Proiectului sunt următoarele:

Valoarea totală eligibilă a Proiectului, fără TVA:
292.621.027 lei
1) Valoarea eligibilă conform POS Mediu, din care:
288.508.230 lei
Finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune al UE
245.231.995 lei
Finanţare nerambursabilă din bugetul de stat
37.506.070 lei
Contribuţie beneficiar, din bugetul local
5.770.165 lei
2) Valoarea Proiectului, alta decât cea eligibilă conform POS Mediu
4.112.797 lei
Valoarea TVA aferentă valorii eligibile a Proiectului conform POS Mediu
54.816.564 lei
Valoarea TVA aferentă altei valori decât cea eligibilă a Proiectului conform POS Mediu
781.431 lei
Obiectivul general al Proiectului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă ale locuitorilor din zona de dezvoltare a Proiectului, care include oraşele Slatina, Scorniceşti, Drăgăneşti-Olt, Piatra-Olt şi Potcoava.

Proiectul reprezintă primul pas în cadrul reabilitării generale a infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare din regiunea localităţilor menţionate mai sus.

Populaţia inclusă în aria Proiectului este de aproximativ 116.000 locuitori.

Obiectivele specifice ale Proiectului co-finanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene sunt:

  • Construcţia/modernizarea surselor de apă captată;
  • Construcţia/reabilitarea staţiilor de tratare de apă potabilă;
  • Extinderea/reabilitarea reţelelor de apă potabilă;
  • Extinderea /reabilitarea reţelelor de colectare a apei uzate;
  • Construcţia /reabilitarea staţiilor de epurare;
  • Construcţia/reabilitarea instalaţiilor de tratare a nămolului;
  • Achiziţionarea de debitmetre de zonă şi echipamente mobile pentru detectarea pierderilor din reţea, software și echipamente pentru GIS (sistem informatic geografic) și modelare hidraulică, echipament de inspectare a conductelor de canalizare, sistem SCADA (dispozitiv computerizat de monitorizare şi gestionare a situaţiilor din teren) etc.

    Dintre beneficiile importante pe care le aduce Proiectul cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene amintim:
    1.Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în zona de deservire, prin asigurarea accesului la servicii sigure și eficiente de apă potabilă şi canalizare;
    2.Asigurarea furnizării de apă potabilă, corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ standardelor UE, după implementarea Proiectului, pentru toată populaţia din aglomerările Slatina, Scorniceşti, Drăgăneşti-Olt, Piatra-Olt şi Potcoava;
    3.Creşterea gradului de acoperire a populaţiei cu servicii de alimentare cu apă şi canalizare până la 100% în localitățile Slatina, Scorniceşti, Drăgăneşti-Olt, Piatra-Olt şi Potcoava;
    4.Oportunitatea utilizării în agricultură a nămolului provenit din epurarea apelor uzate, ca agent de regenerare a solului şi fertilizant, asigurând protecţia mediului ambiant şi a integrităţii sănătăţii umane şi reducând costurile de finanţare a activităţilor agricole.
    5.Îmbunătăţirea condiţiilor igienice şi a stării de sănătate a populaţiei din regiunea deservită de operatorul regional, prin furnizarea unei ape potabile de calitate europeană, contribuind direct la reducerea riscului de boli, în special la copii;
    6.Evitarea deversării directe a apelor uzate în apa de suprafaţă (râul Olt) şi reducerea exfiltraţiilor de apă uzată prin evacuarea şi tratarea apei uzate conform normelor europene;
    7.Realizarea de economii pentru utilizatori prin reducerea frecvenței de apariție a avariilor în zonele în care starea fizica a rețelei de distribuție a apei este deteriorată;
    8.Crearea directă de noi locuri de muncă în timpul fazei de construcţie.

    Pentru detalii și informații suplimentare referitoare la Proiectul ”Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt” si la derularea acestuia, vă puteți adresa Unității de Implementare a Proiectului din cadrul S.C. Compania de Apă Olt S.A., str. Artileriei nr. 2, tel/fax: +40-349.401.165, e-mail:uip@caolt.ro, persoana de contact - Laura Vasiloiu, Responsabil Relații Publice și Publicitate.

    Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi http://www.fonduri-ue.ro/
    ”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”